joi, 26 aprilie 2012

Moartea albă: a pierit la doar 28 de ani, din cauza drogurilor!

A pierdut batalia finala intr-un razboi teribil, pe care l-a dus ani intregi cu moartea. Moartea alba, cea care ucide saptamanal, doi tineri, numai, in Bucuresti. Aseara, a furat-o si pe Roxana, o fata care avea doar 28 de ani si toata viata inainte. A lasat insa in urma o mama secatuita de durere care a luptat inutil, sa isi scoata fiica din labirintul drogurilor. Femeia si-a pierdut singurul copil care peste citeva zile ar fi implinit 28 de ani. De patru ani intrase in valtoarea mortii care a tras-o pina la urma dupa ea. De atunci, viata familiei s-a schimbat radical. Fiecare zi care a trecut a fost o goana nebuna dintr-un centru de dezintoxicare in altul, in speranta ca tanara va avea puterea sa iasa din iadul in care traia. In ultimul timp, femeia chiar a crezut ca Roxana care urma deja de un an de zile un tratament paseste usor pe drumul ce bun. Pana ieri, cand starea ei s-a inrautatit, brusc.Fata transpira abundent si spunea ca are dureri cardiace. Cel mai probabil, intrase in sevraj. A asteptat ca mama sa plece la munca si s-a retras in camera ei. Nu i-a pasat ca in bucatarie, un vecin le repara ceva. A apelat la ultima doza. Barbatul a gasit-o o ora mai tarziu, moarta si cu o seringa langa ea. Politistii asteapta acum raportul medicilor legisti. Vor inchide apoi inca unul din sutele de dosare de moarte prin supradoza, care se inregistreaza in Romania. Numai in Bucuresti, anul trecut, 70 de tineri si-au gasit sfarsitul din cauza drogurilor. Deja sunt peste 30.000 de consumatori de stupefiante in toata tara, iar trei sferturi dintre ei, in capitala. Majoritatea consuma heroina, un drog care duce pe un singur drum, spun specialistii: cel fara de intoarcere. Sursa: Pro TV

marți, 17 aprilie 2012

Norvegianul Anders Breivik a declarat că ar ucide din nou




Anders Breivik, judecat la Oslo pentru uciderea a 77 de persoane, la 22 iulie anul trecut, a declarat astăzi că ar ucide din nou, dacă ar avea ocazia,
"Aş face-o din nou", a mărturisit norvegianul în cea de-a doua zi a procesului, adăugând că adolescenţii ucişi nu erau ”copii nevinovaţi, ci militanți politici”.
Ca și în prima zi, Anders Behring Breivik nu a arătat niciun fel de remușcări, efectuând din nou salutul nazist la începutul audierilor.
"Am orchestrat cel mai sofisticat și spectaculos atac politic din Europa de la cel de-al doilea Război Mondial”, a spus Breivik.
Procesul lui Anders Breivik, acuzat de uciderea a 77 de persoane, la 22 iulie 2011, a început luni la Oslo, în contextul temerilor că norvegianul se va folosi de audieri pentru a-și promova ideologia anti-islamică.
El insistă că a acționat în autoapărare și că a dorit să prevină epurarea etnică a norvegienilor și invazia musulmană în Europa.