sâmbătă, 29 septembrie 2012

Organizațiile evreiești din SUA sprijină ridicarea vizelor pentru România.

La întrevederea de la New York au participat, printre alții, reprezentanţi ai American Jewish Committee, B'nai B'rith International sau Anti-Defamation League. Întâlnirea a prilejuit un schimb substanţial de opinii privind principalele teme de politică externă, cum ar fi: relaţiile României cu Statele Unite şi Israelul, situaţia din Orientul Mijlociu, inclusiv perspectivele Procesului de Pace, evoluţiile din Siria şi dosarul nuclear iranian. Reprezentanţii organizaţiilor evreieşti au exprimat apreciere pentru eforturile constante ale României legate de asumarea trecutului istoric şi onorarea memoriei victimelor Holocaustului. Titus Corlăţean a reiterat hotărârea României de a continua aceste demersuri, inclusiv în domeniul educaţiei tinerei generaţii în spiritul toleranţei, nediscriminării şi respingerii antisemitismului. Șeful diplomaţiei române şi interlocutorii americani şi-au exprimat îngrijorarea pentru tendinţele publice din ultima perioadă, în unele state europene, de revalorizare a unor acţiuni şi poziţii xenofobe şi antisemite şi au exprimat poziţii de condamnare a acestora. Ambele părți au evocat necesitatea continuării demersurilor la nivel politic, pe lângă Congresul american şi Administrație, în vederea susținerii eforturilor României de includere în programul “Visa Waiver”. Reprezentanții organizaţiilor evreiești au exprimat dorința fermă de a susține aceste demersuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu