După abdicarea regelui Carol al II-lea la 6 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a ajuns conducătorul statului român. Astfel, soţia sa Maria (Rica) a ajuns a doua personalitate feminină a ţării, după regina-mamă Elena.
Ea nu s-a implicat niciodată în problemele soţului, pe care l-a susţinut doar moral.
Arestarea mareşalului Ion Antonescu la 23 august 1944 a avut consecinţă suferinţele şi privaţiunile Mariei Antonescu.
*
* *
Maria (Rica), soţia mareşalului Ion Antonescu, a venit prima dată în Gorj la 17 august 1942, în misiunea de preşedintă a Consiliului Central de Patronaj al Operelor Sociale.
În ziua menţionată (17 august 1942), la orele 900, pe aeroportul de la Preajba, amenajat în martie 1940 cu piste de zbor pentru şcoala militară de ofiţeri de aviaţie, au aterizat: Maria Mareşal Antonescu, Veturia Goga (soţia poetului şi omului politic Octavian Goga), Elena Dănulescu (soţia ministrului Muncii şi Ocrotirilor Sociale), dr. P. Tomescu (Ministrul Sănătăţii) şi dr. C. Dănulescu (Ministrul Muncii şi Ocrotirilor Sociale).
Oaspeţii au fost aşteptaţi la aeroportul din Preajba de prefectul Theodor Graur şi de un grup de doamne de vază ale oraşului, îmbrăcate în costume tradiţionale gorjeneşti.
Şi pe străzile oraşului importanţii oaspeţi au fost întâmpinaţi cu flori, aplauze şi ovaţii de „marea mulţime ce umplea străzile, cu toată vremea ploioasă”.
Doamna Maria (Rica) Antonescu a făcut o scurtă vizită Nataliei Gr. Iunian, care era rudă prin alianţă cu devotata sa secretară Domnica Negulescu, iar Veturia Goga s-a oprit la cimitirul oraşului să aducă omagiu fostului preşedinte Grigore Iunian al Partidului Ţărănesc Radical, la a cărui înmormântare a participat în 22 decembrie 1940.
La întrunirea de la Prefectură, conducătorul judeţului, col. Theodor Graur, şi primarul Târgu-Jiului, Gh. Mitescu, au prezentat Mariei Antonescu depozitul de obiecte colectate de Consiliul Local de Patronaj, de la populaţie.
Maria Antonescu a lăudat pe aceia care au contribuit la strângerea obiectelor destinate luptătorilor de pe front.
În şedinţa festivă organizată la Târgu-Jiu de către Consiliul de Patronaj, s-a arătat necesitatea constituirii acestuia, cu un an în urmă, „cu scopul de a alina suferinţele ostaşilor ce şi-au lăsat părţi din trupul lor pe câmpurile de luptă, a şterge lacrimile şi a mângâia pe văduve şi orfani, a procura alimente şi îmbrăcăminte celor lipsiţi, dar muncitori, precum şi de a asigura hrana prin cantine, fiinţelor plăpânde şi sărace”.
Maria Mareşal Antonescu a făcut cuvenita remarcă despre Gorj, că se situează între primele judeţe din ţară, contribuind cu peste 5 milioane lei, „adică mai mult decât bugetul ordinar momentan al judeţului”, la ajutorarea familiilor orfanilor, văduvelor de război, mobilizaţilor şi nevoiaşilor.
Au fost trimise ostaşilor aflaţi pe front: îmbrăcăminte şi alimente.
S-au subvenţionat cantinele şcolare şi s-a înfiinţat secţia „Mama şi copilul”, pentru ajutorarea familiilor sărace cu nou născuţi.
Maria Mareşal Antonescu a decorat Consiliul de Patronaj Gorj, din partea Regelui Carol al II-lea cu „Crucea Meritul Sanitar”, apreciind în cuvântarea sa „chipul mărinimos în care aţi răspuns la ajutorarea răniţilor şi nevoiaşilor”.
Ea a recomandat „să se înfiinţeze o cantină pentru intelectuali şi şcoli de gospodărie ţărănească”.
De la Târgu-Jiu oaspeţii, conduşi de Maria Antonescu, s-au deplasat cu automobilul pe Valea Jiului, spre Lupeni.
*
* *
Conform celor precizate în „Cartea albă a securităţii” (vol.I, pag.497-498, din care reproducem multe pasaje în cele ce urmează), „tragedia Mariei Antonescu a fost relatată spre sfârşitul anilor ’60, într-un text cu circulaţie clandestină…, redactat în mai multe variante.
În anii ’80 două dintre variantele textului au apărut în presa românească din emigraţie”.
Într-una din variante se menţiona: „Calvarul Mariei Antonescu a început în ziua de 23 august 1944, din momentul când a ajuns la Preşedinţie ştirea că Mareşalul a fost arestat”.
În aceeaşi seară, Radu Lecca, director al oficiului care se ocupa de problemele evreieşti, a propus doamnei Antonescu să se refugieze la Legaţia germană pentru a fi la adăpost, propunere pe care doamna a refuzat-o categoric.
Târziu, după orele 22, Maria a plecat la reşedinţa de la Snagov, împreună cu Veturia Goga, sosită cu o seară înainte, la chemarea lui Mihai Antonescu, pentru a-i fi alături în momentul loviturii ce se pregătea…
La 2 septembrie 1944, când s-a anunţat că trupe ruseşti înaintează spre Bucureşti, Maria Antonescu a hotărât să plece cu Veturia Goga mai departe şi s-au deplasat la Târgu-Jiu, unde au oprit la Natalia Iunian, fosta soţie a defunctului Grigore Iunian, cu care Domnica Negulescu, secretara Mariei Antonescu, era rudă prin alianţă.
Acolo cele două doamne au fost primite cu multă căldură şi au rămas până când s-a anunţat că armatele de eliberare ruseşti se apropiau de oraş.
Starea sănătăţii Mariei Antonescu devenise precară, fiindcă ea nu mânca nimic, dar fuma tot timpul.
În aceeaşi perioadă se aflau refugiaţi în Gorj, la Cula Colonelului Petrescu, din Dobriţa, Regele şi Regina-Mamă.
Maria Antonescu a expediat Reginei o scrisoare, rugând-o să o ocrotească şi să o informeze de situaţia Mareşalului.
Aceasta i-a răspuns brutal, ca nu cumva să îndrăznească să se apropie de locul în care se aflau.
În situaţia creată, Maria Antonescu şi Veturia Goga s-au retras la o mănăstire mai spre munte, să nu fie în oraş la sosirea ruşilor…
Maria Antonescu şi-a amintit de ziua în care „ruşii m-au ridicat de la mănăstirea unde mă aflam în judeţul Gorj”.
Prefectul, împreună cu doi ofiţeri ruşi, s-au prezentat din ordinul generalului Aldea şi au arestat-o fără nici-o explicaţie.
Veturia Goga, în chip miraculos nu a fost obligată să însoţească autorităţile. Ea a putut să părăsească liberă, pe cont propriu, localitatea, reîntorcându-se la Bucureşti cu banii familiei Antonescu, pe care urma să-i dea mamei Mariei, fapt neîmplinit fiindcă soţia poetului a pretins că ruşii i-au furat banii în tren.
După arestare, doamna Maria Antonescu a fost îmbarcată într-un camion, aşezată în spatele maşinii, pe podeaua goală. Şoferul care conducea era beat şi mâna în neştire, azvârlind-o dintr-o parte în alta, încât până a ajuns la Târgu-Jiu, credea că nu va scăpa cu viaţă. La Târgu-Jiu a fost predată unor ofiţeri ruşi, care au dus-o într-o casă particulară, până a doua zi, când în alt camion, au transportat-o la Bucureşti…
În interogatoriul pe care Avram Bunaciu, secretarul general al Ministerului de Interne, l-a luat Mariei Antonescu la 18 aprilie 1946, aceasta s-a destăinuit în legătură cu prezenţa şi arestarea sa în Gorj: „După o săptămână de aşteptare la Snagov, unde nu aveam electricitate, la sfatul ofiţerilor din fostul Cabinet Militar de a pleca la Herculane, până la liniştirea lucrurilor, la 2 septembrie, am optat pentru Târgu-Jiu, unde am ajuns şi am fost găzduite de soţia lui Grigore Iunian.
După o săptămână, dl.prefect mi-a trimis vorbă că trebuie să părăsesc Târgu-Jiul şi să plec în altă parte. Să mă duc la ţară. Unde să mă duc, când nu cunoşteam pe nimeni?
Prefectul mi-a zis că este la Roşia o proprietate, unde m-aş putea duce. Acolo, într-o râpă, e o casă, de unde au ieşit două doamne, care mi-au spus că nu mă pot primi: «Doamnă, avem copii, suntem zece persoane, este imposibil să vă primim». Am plecat la Negoieşti (n.n. com. Prigoria), unde doamna Staicu (n.n. soţia boierului din localitate) a fost surprinsă. După câteva săptămâni a venit un colonel rus şi un ofiţer de jandarmi, care m-au arestat. De acolo m-au dus la Târgu-Jiu, la Haţeg, apoi la Ştefăneşti am stat 10 zile, după aceea la Dobreşti am stat două zile. M-au adus apoi aici, în Bucureşti, în aleea Zoe, o săptămână, apoi în str. Mussolini, două luni, apoi în str. General Manu, patru luni. La 18 martie 1945 m-au trimis în Uniunea Sovietică, la Moscova”.
